Tendințe noi în machiajul anului 2024 - Capitol 1

Tendințe noi în machiajul anului 2024 - Capitol 1


Cu fiecare an ce trece, industria machiajului cunoaște o evoluție continuă, aducând în prim-plan noi tendințe și inovații ce fascinează și încântă entuziaștii de frumusețe. În anul 2024, se conturează o serie de trenduri îndrăznețe și creative în machiaj, evidențiind expresivitatea și individualitatea. De la culori vibrante și strălucitoare până la tehnici inovatoare, acest an se anunță a fi plin de surprize în domeniul machiajului.

Anul 2024 va marca o schimbare radicală în modul în care percepem frumusețea.


Culori îndrăznețe - roșul

În timp ce anul 2023 a fost definit de tendința Barbiecore, 2024 se remarcă prin dominația nuanțelor pline de pasiune și putere, subliniind eleganța și atracția roșului. În paleta machiajelor nuanțele de roșu vor fi protagonistele, iar buzele roșii strălucitoare vor fi vedetele, completând cu eleganță și senzualitate orice look. Buzele roşii clasice devin un “must have” în variante lucioase suculente.

Se anunță un comeback al culorilor îndrăznețe și strălucitoare în machiaj, punând accentul pe nuanțe vibrante și intense la farduri de pleoape, precum albastrul electric, rozul neon și violetul îndrăzneț. De la rujuri în culori puternice de roșu, portocaliu și fuchsia la farduri de pleoape în tonuri de albastru electric, verde smarald și mov aprins, machiajul devine o veritabilă expresie a stilului și individualității.

Look-urile retro se remodelează cu subtilitate pentru a se potrivi cu estetica modernă, oferind astfel o nouă perspectivă asupra eleganței clasice. Stilurile retro vor fi reinventate cu o notă contemporană, adaptată la gusturile și tendințele actuale.



Fard de obraz intens

Îmbujorați pomeții, stratificați blush-urile pentru a adăuga dimensiune feței. Fardul trandafiriu intens și nuanțele puternice de roșu pentru obraz păstrează vibrația nostalgică a anilor \'90, continuând să își impună prezența în lumea machiajului.



Sprâncene naturale

Lăsăm în urmă sprâncenele bine îngrijite și laminate și începem să urmăm forma naturală a lor. Cu un accent pus pe minimalism și finețe, sprâncenele mai subțiri promit să fie una dintre tendințele de frumusețe ale anului, oferind un aspect distins și rafinat.


Machiajul grafic și abstract în culori captivante

Tehnica grafică și abstractă deschide uși spre creații artistice și expresive. Eyeliner-ul colorat devine o piesă centrală, iar culorile intense precum movul, albastrul regal, roșul aprins și rozul șocant sunt vedetele momentului.




Piele de rouă

În opoziție cu machiajul îndrăzneț al ochilor și buzelor, ne vom focusa asupra pielii naturale și strălucitoare. Se evidenţiază pielea sănătoasă cu accente de rouă. Aspectul proaspăt și hidratat al pielii este subliniat prin utilizarea fondurilor de ten ușoare și iluminatoare, ce conferă un glow radiant și sănătos. Pomeții sunt accentuați cu un iluminator strălucitor, iar blush-urile în nuanțe naturale completează aspectul luminos și proaspăt al tenului. Look-urile acvatice specifice sirenelor cu nuanțe de verde și albastru ies în evidență.


Încheiem pentru azi, prieteni dragi, dar există încă multe secrete care așteaptă să fie dezvăluite!
Stai conectat și fii gata să descoperi mai multe detalii, căci în curând va fi lansată partea a doua a acestui articol ...